Prima victorie obținută în lupta cu viața.


Oameni frumoși🤗🤗🤗, August se află la final iar amintirile dobândite rămân frumos aranjate în raftul sufletului meu și dorul de scris iese la iveală. Dor de voi, dor de blog.🖋🖋🖋

Dacă tot am scos în față amintirile respectiv, sufletul... azi o să abordez un subiect sensibil, lupta cu viața. Lupta cu viața și momentul în care prima victorie și-a facut apariția. 💪🏼💪🏼💪🏼

Prima victorie a fost într-o zi de septembrie acum foarte mulți ani, peste douăzeci... Da, ai auzit bine cititorule. Peste douăzeci de ani. Eram o mână de om, nu puteam duce ghiozdanul în spate📚📚📚. Ajutorul necondiționat al mamei îmi dădea putere și curaj. Am pășit timid în clasa plină de copii🏃🏃🏃. Retras, mereu în gardă și nesociabil. Toți dichisiți, energici și în pas cu moda chiar dacă erau doar niște pui de om. Nu mi-a plăcut prima zi de școală🏢. Mă simțeam din alt film, de pe altă planetă. Ridicând privirea din pământ am zărit un copil simplu, singuratic ca și mine. Numele lui este George. Simplitatea, normalitatea și neajunsurile vremii  m-au purtat către prima victorie a vieții mele. Prietenia. Prietenia noastră care există și în ziua de azi.😎😎😎

Ne-am apropiat unul de altul, ne-am susținut reciproc și am făcut trăznăi împreună. Venind amândoi de pe planeta simplității și a neajunsurilor, strângeam amândoi monezi💰💰💰 pierdute de oameni pe asfalt la care adăugam puținul care ni-l dădea părinții noștri pentru a cumpăra un pateu și o sticlă de Mountain Dew pe care le împărțeam jumătate, jumătate. Frățește.
Am crescut împreună, am râs și am plâns. Am colecționat amândoi stickere cu personaje din Pokemon și le lipeam în album. Mai târziu idolul nostru a devenit Son Goku din Dragon Ball Z. Am crescut și am prins amândoi gustul pariurilor sportive⚽⚽⚽. Nu pariam mult, câte un leu. Nu risipeam banii pentru că nu am avut și îi strângeam greu.
Timpul trecea și am trăit amândoi primele dezamăgiri cu fetele💃💃💃. Ne consolam la bere🍻🍻🍻 și visam la o viață după sufletul nostru. Am dat amandoi la facultate, dar ne-am lovit de o societate în care nu ne regăsim și cu alte valori față de ale noastre.

În prezent, George este cel mai bun prieten al meu. A ținut lumânările la ceremonia religioasă ce a unit destinul Cristinei cu al meu și îl aștept în familia mea sub titulatura de fin.🍾🍾🍾

În anii 90 nu existau campanii promovate în școli. Pentru a le oferi ocazia cât mai multor copii să joace handbal, Henkel Beauty Care România, în parteneriat cu Federația Română de Handbal, a lansat campania „Mingi în școli” în 2016, proiect menit să crească accesul elevilor la acest sport și să susțină viitoarea generație de campioni ai handbalului românesc.

Anul acesta, campania „Mingi în școli” a început în data de 1 august și este susținută prin intermediul platformei www.mingiinscoli.ro, fiind promovată atât online, cât și în hipermarketurile și supermarketurile din întreaga țară. Astfel, în perioada 1 – 31 august oricine achiziționează produse din gama FA va contribui la susținerea handbalului românesc prin dotarea cu echipamente sportive a școlilor din întreaga țară. Pentru a înscrie o școală în campanie, trebuie completat formularul de campanie de la secțiunea „Înscrie o școală” de pe platforma www.mingiinscoli.ro.

MECANISMUL CAMPANIEI

  • Orice persoană care achiziționează în perioada de desfășurare a campaniei din magazinele din comerțul modern sau magazinele tradiționale produse aparținând mărcii Fa va contribui la dotarea școlilor din România cu echipamente sportive.

  • Dacă vrei ca școala ta să fie înscrisă în campanie și să primească echipamente sportive, mergi la secțiunea ”Înscrie-te” și completează formularul de campanie. O școală poate beneficia o singură dată de premiu.

  • Intră AICI pentru a afla câte școli s-au înscris în campanie.

  • Unitățile de învățământ care vor fi dotate cu echipamente sportive vor fi selectate de către membrii din divizia Henkel Beauty Care și echipa natională de handbal feminin, în funcție de motivația înscrisă.


    Galerie foto(sursă:www.mingiinscoli.ro)




                       Zi faină!🤗🤗🤗

Comentarii

Popular Posts

Așa cum te îngrijești tu, ai grijă și de mașina ta.

Croitorașul cel viteaz

Apa înmagazinează toată istoria planetei