Croitorașul cel viteaz



Într-o zi, pe când croitoraşul cosea de zor lângă fereastră, pe stradă trecea o ţărancă, iar aceasta striga în gura mare: Dulceţuri de vânzare! Dulceţuri de vânzare!. Auzind-o, eroul nostru a decis să cumpere câte ceva din bunătăţile scoase la vânzare de către femeie. După aceea, croitoraşul a uns o felie de pâine cu dulceaţă, apoi a lăsat-o pe masă, gândindu-se că o va savura imediat după ce-şi va termina treaba.

Însă ce să vezi, mirosul dulceţei a trezit la viaţă muştele de pe tavan care au invadat de îndată bucata de pâine. Supărat, băiatul a luat o cârpă şi a început să lovească insectele. După prima lovitură, croitoraşul a constatat că şapte suflete zăceau cu picioarele în sus, lucru ce l-a satisfăcut pe deplin.

După acest eveniment important, ce nu trebuia ţinut ascuns, croitoraşul şi-a croit un brâu gros, brodat cu litere mari: ŞAPTE DINTR-O LOVITURĂ, după care a decis să plece în lumea mare, luând cu el doar o bucată de brânză şi o pasăre ce fusese prinsă în tufişuri.

Drumul pe care a apucat croitoraşul ducea spre un deal, unde s-a întâlnit cu un uriaş. Eroul nostru l-a invitat pe uriaş să-l însoţească la drum, însă acesta, îndoindu-se de calităţile flăcăului, l-a supus unor probe deloc uşoare: l-a pus să zdrobească o piatră până scoate apă din ea, însă croitoraşul a scos bucata de brânză din buzunar, scurgând-o de zer; l-a pus să arunce o piatră, dar eroul nostru a scos pasărea din buzunar şi i-a dat drumul.

După cele două probe de foc, uriaşul l-a rugat pe eroul nostru să-l ajute la căratul unui stejar. Croitoraşul s-a ascuns între crengi, dând doar senzaţia că duce în braţe un pom, în timp ce uriaşul chiar ţinea de trunchiul pomului.

Văzându-l aşa viteaz, uriaşul l-a invitat la peştera uriaşilor. Aici, matahala l-a condus pe musafirul său în dreptul unui pat mare, invitându-l să doarmă. Cum patul era prea mare, eroul nostru a ales doar un colţişor. La miezul nopţii, gazda, crezând că tânărul doarme dus, s-a sculat, a luat un drug de fier, lovind patul până l-a făcut bucăţi. Acum era fericit crezând că a scăpat de micul viteaz.

În ziua următoare, uriaşii au plecat în pădure fără să-şi mai amintească de croitoraş, însă acesta s-a trezit odihnit şi le-a luat urma. Când l-au văzut, uriaşii s-au speriat atât de tare încât au luat-o la fugă de frica eroului nostru.

Văzându-şi de drum, viteazul nostru a ajuns la curtea unui palat mare. Simţindu-se obosit, s-a întins pe iarbă, căzând într-un somn adânc.

Împăratul acestui ţinut, l-a rugat pe croitoraş să intre în armata sa, apărându-l în caz de război. Croitoraşul a acceptat, primind astfel o casă frumoasă, dar şi iscând invidia celorlalte căpetenii de oşti.

Temându-se de posibilitatea de a-şi pierde luptătorii cei mai buni din cauza croitoraşului, împăratul a decis să-l trimită pe acesta într-o misiune şi anume să le vină de hac celor doi uriaşi ce i-au adus împăratului mari pagube. Dacă va duce această misiune la bun sfârşit, croitoraşul se va alege cu jumătate de împărăţie dar şi cu fata împăratului. Despre cum a reuşit în misiunea sa, cât şi despre tactica de atac a croitoraşului viteaz şi inteligent asupra celor doi uriaşi, vă las să descoperiţi singuri, căci altfel aş spulbera tot farmecul şi suspansul operei de faţă.


Victoria croitoraşului în faţa celor doi uriaşi nu l-a determinat pe împărat să-şi ţină promisiunea făcută ci dimpotrivă, l-a rugat din nou pe flăcău să-l scape de un inorog, dar şi de un porc mistreţ. Şi de această dată croitoraşul a ieşit învingător. A câştigat astfel jumătate din împărăţie şi a obţinut mâna fetei de împărat.


Tânăra, auzindu-şi însă soţul vorbind noaptea în somn a descoperit că nu se trage dintr-un neam ales, fiind un simplu croitor. Descoperirea a supărat-o nespus de tare. L-a rugat pe tatăl ei să o scape de soţ. Împăratul împreună cu a lui fiică au pus la cale ca noaptea, când croitoraşul va dormi buştean, slugile lor să-l lege şi să-l trimită cu o corabie în lumea mare. Planul celor doi a fost însă auzit de victimă. Ce a urmat apoi, va rămâne pe veci un secret pentru voi, dragii mei, dacă nu veţi citi povestea de la început până la sfârşit.

10 produse care nu ar trebui să lipsească din nicio garderobă bărbătească


Tricou polo


Tricourile polo sunt piese vestimentare atemporale, pe care orice bărbat ar trebui să le aibă în garderoba sa. Încă de când Rene Lacoste - renumitul jucător de tenis și creatorul acestui concept de îmbrăcăminte - a lansat legendara sa modă, diversele modele de tricouri polo originale au devenit elemente iconice pentru ținutele bărătești. Versatilitatea lor este una dintre caracteristicile care le fac să fie atât de populare și care le păstrează, totodată, în tendințele modei masculine, indiferent de sezon.
  1. https://answear.ro/1400937-fila-tricou-polo.html
  2. https://answear.ro/1392890-u-s-polo-tricou-polo.html
  3. https://answear.ro/1354146-tommy-hilfiger-tricou-polo.html
  4. https://answear.ro/1392935-u-s-polo-tricou-polo.html
  5. https://answear.ro/1302582-camel-active-tricou-polo.html
  6. https://answear.ro/1285490-tommy-hilfiger-tricou-polo.html

Jeans


Dacă esti unul dintre bărbații care preferă comoditatea unei ținute, cu siguranță că ai în garderobă câteva perechi de jeans. Și dacă esti în căutarea unei noi perechi, ai ajuns exact unde trebuie. Blue-jeanșii au încetat demult să fie apanajul muncitorilor și cowboy-lor sau să fie un articol destinat în exclusivitate ținutei sport. Ei au devenit o emblemă a tuturor locuitorilor planetei, de la tineri la maturi, de la sărmani la bogătaș, fiind, totodată, un accesoriu comun, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Și se pare că nimeni nu va renunța la ei, nici măcar cei mai vestiți creatori de modă actuali, în ale căror prezentări nu se poate să nu existe măcar un astfel de obiect vestimentar.

  1. https://answear.ro/1402286-wrangler-jeansi.html
  2. https://answear.ro/1414594-wrangler-jeansi-slider.html
  3. https://answear.ro/705677-only-sons-jeansi-loom-med-blue-3950.html
  4. https://answear.ro/1398191-levi-s-jeansi-511.html

Cămașă


Cămașa a întrecut de mult linia office a unei ținute, astfel încat poți crea outfit-uri de cocktail sau de petrecere foarte simplu. Vezi care sunt propunerile mele pentru tine:

  1. https://answear.ro/1322150-mango-man-camasa-culver.html
  2. https://answear.ro/1378258-mango-man-camasa-oxford3.html
  3. https://answear.ro/1398531-mango-man-camasa-bosco.html
  4. https://answear.ro/1365495-blend-camasa.html
  5. https://answear.ro/1285779-pepe-jeans-camasa-hammond.html
  6. https://answear.ro/1355665-levi-s-camasa.html

New Balance






O pereche de New Balance sunt astăzi la fel de ușor de recunoscut ca și cei de la Adidas, Nike sau Puma – au un design și o formă specifică, apar des în culori și combinații de culori vii, iar litera N este omniprezentă. În egală măsură purtați la sală sau pe stradă, alături de outfit-uri lejere și cool, adidașii New Balance acoperă perfect nevoile unui lifestyle modern, în care utilitatea și confortul sunt la fel de importante ca și designul, în timp ce calitatea e o condiție obligatorie.

  1. https://answear.ro/1210707-new-balance-pantofi-mcruzhb.html
  2. https://answear.ro/1403819-new-balance-pantofi-ml574hvb.html
  3. https://answear.ro/557180-new-balance-pantofi-hl754bb.html
  4. https://answear.ro/1250877-new-balance-pantofi-u520ce.html

Ghete



Ghetele rămân elementul esenţial al toamnei şi al iernii din garderoba fiecărui bărbat. Realitatea însă este că ghetele fac excelent şi tranziţia dinspre vară spre toamnă, şi pe cea dinspre iarnă spre primăvară, iar designerii au conceput inclusiv modele decupate, pentru a acoperi integral şi outfiturile celui dintâi sezon al anului. Dacă la toate acestea, adăugăm şi adevărul rebel al unor sporturi în care nu sunt abandonate în ruptul capului nici în miezul caniculei, putem afirma că, practic, ghetele sunt singurul item care traversează fără complexe orice anotimp.

Prima poză:
  1. https://answear.ro/1385368-guess-jeans-geanta.html
  2. https://answear.ro/1362709-calvin-klein-pantaloni.html
  3. https://answear.ro/1422409-big-star-pantofi.html
  4. https://answear.ro/1052430-only-sons-geaca.html
A doua poză:

Pantaloni de trening


Prezenţi în tendinţe de câteva sezoane bune, pantalonii de trening rămân o opţiune, în continuare, pentru cei dintre noi care iubesc stilul, dar şi lejertatea. O piesă destul de greu de purtat şi de mixat încât să nu dăm greş, aceşti pantaloni ne pot scoate din încurcătură atunci când ne dorim un outfit stylish. Totuşi, dacă nu stăpâneşti bine tendinţele şi proporţiile, e bine să te limitezi la accesorii clasice şi la pantofi sport, atunci când alegi să îi îmbraci.


  1. https://answear.ro/1402415-ellesse-pantaloni.html
  2. https://answear.ro/1370262-blend-pantaloni.html
  3. https://answear.ro/1414833-kappa-pantaloni.html

Tricou negru


Cu toții avem acasă tricouri albe simple pe care le aruncăm pe noi și ne simțim gata să ieșim din casă. Însă uneori avem nevoie de ceva diferit! În astfel de momente am putea opta pentru un tricou negru, o piesă la fel de clasică precum tricoul alb, însă care va adăuga acel je ne sais quoi ținutei tale.


Unul dintre obiectele vestimentare ce nu va muri niciodată, jacheta de jeans este o investiţie pe care nu o vei regreta. Mereu prezentă pe podiumurile de modă, dar mai ales în garderobele fashionistilor și bloggerilor de modă, clasica jachetă este atât de versatilă, încât poate fi mixată aproape cu… orice!

Poți opta și pentru jachetă din alt material.  Vezi exemplu în poză.

Pulover


Orice bărbat ar trebui să aibă în propria garderobă măcar câteva pulovere potrivite pentru birou sau pentru ocazii mai speciale. Dar este cunoscut faptul că este destul de dificil să alegi un pulover, atunci când te hotărăști să îl achiziționezi. Ales cu grijă, avantajează orice siluetă masculină, dând persoanei care îl poartă un aer de eleganță și rafinament.

  1. https://answear.ro/1431222-blend-pulover.html
  2. https://answear.ro/1400990-only-sons-pulover.html
  3. https://answear.ro/1422670-pepe-jeans-pulover-kingstone.html
  4. https://answear.ro/1407630-camel-active-pulover.html

Sacou


Un sacou este un articol vestimentar versatil care poate fi purtat în atât de multe moduri diferite! Totul stă în inspirația voastră!

  1. https://answear.ro/1291558-diesel-sacou.html
  2. https://answear.ro/1301609-premium-by-jack-jones-sacou.html
Acest articol a fost creat pentru prima etapă din SuperBlog2018. În acest articol s-au folosit imagini creație personală, imagini preluate de pe: answear.ro, pixabay.com. 





Comentarii

  1. Mi-a plăcut foarte mult mica povestioară a croitorului, succes în competiție, să ajungi cât mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu m-aș fi gândit la o asemenea idee, mai ales începutul articolului. Știu că citisem povestioara despre croitorașul cel viteaz.

    RăspundețiȘtergere
  3. Și soțului meu îi plac tricourile polo dar și celelalte produse pe care le.ai prezentate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Faina lista ai facut, am pus ochi pe un pulover pentru sot.

    RăspundețiȘtergere
  5. Între timp, croitorașul s-a transformat în influencer și întreaga lume i-a devenit împărăție. Baftă mai departe!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

Apa înmagazinează toată istoria planetei

Așa cum te îngrijești tu, ai grijă și de mașina ta.